Sisteme de alarmă

Sisteme de securitate pentru protecție non-stop

La Morani Security, noi te ajutăm să monitorizezi locuința sau sediul companiei, 24 / 7, 365 de zile pe an. Cu ajutorul sistemelor de securitate, paza și protecția îți vor fi asigurate la costuri relativ mici.

Sistemele de alarmă au rolul de a avertiza intrarea unor persoane nedorite într-un anumit spațiu.

Departamentul nostru tehnic efectuează proiectarea, instalarea și conectarea de sisteme de alarmă la dispeceratul Morani Security. Acesta monitorizează în permanență evenimentele petrecute la obiectivul beneficiarului și raportează orice incident precum: efracție, sabotaj, incendiu, cădere de rețea, descărcare acumulator, probleme în circuitul sirenei de alarmă etc.

Fie că este vorba de probleme de natură tehnică sau de incidente provocate de persoane nedorite, dispeceratul Morani Security va anunța în cel mai scurt timp părțile competente pentru soluționarea problemelor (echipajul nostru de intervenție, poliție, pompieri, ambulanță, departamentul tehnic etc).

Sisteme de alarmă Morani Security

 

Aceste sisteme de alarmă sunt compuse din: centrală, tastatură, senzori de mișcare, goarnă (sirenă) și, opțional, buton de panică.

Sistemele noastre sunt complet configurabile și ele au rolul de a rezolva nevoile unice de securitate ale clienților noștri. Ele pot fi montate la scară largă, atât în locuințe unicamerale până la clădiri cu sute de încăperi, depozite de mari dimensiuni sau instituții publice.

Sistemele de securitate se pot instala în orice tip de clădire sau cameră și se pot muta, la cererea clienților noștri. De exemplu, beneficiarii care folosesc spații închiriate pot muta cu ajutorul nostru echipamentul, în altă locație, oricând.

La cererea beneficiarilor, includem și un buton de panică în sistemul de alarmă pe care îl instalăm. Acesta este util atât timp cât beneficiarul se află în incinta protejată sau când se află în zonele de acces precum uși de intrare sau terase.

Echipamentele pe care le folosim la Morani Security se ridică la cele mai înalte standarde din domeniu.

 

Tipuri de sisteme de alarmă

 

  • Sisteme antiefracție
  • Sisteme de supraveghere și înregistrări video
  • Sisteme de avertizare și semnalizare incendiu
  • Sisteme de control acces și pontaj automat

Dorești instalarea și configurarea unui sistem de alarmă conectat la dispeceratul Morani Security?

 

 

 

La dispoziția ta 24/7

 

 

 
 
 

Morani Security

Servicii de pază și protecție

 

Home   |   Servicii   |   Despre Noi

Galerie   |   Noutăți   |   Contact